10 lucruri zilnice care vă țin sănătoși

​Pe lângă alimentaţie sănătoasă şi mişcare, mai este nevoie şi de alte „ingrediente” pentru a putea trăi fericiţi şi sănătoşi până la adânci bătrâneţi. Odihna şi zâmbetul sunt doar două dintre ele. Reputatul neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea face chiar acum un „decalog” al unei zile sănătoase.

Prima „poruncă”: Cine se trezeşte de dimineaţă, sănătos ajunge
Prof.dr. Alexandru Ciurea, medic neurochirurg: Prima poruncă este să ne trezim cât mai de dimineaţă! În popor ţăranul se culcă o dată cu găinile şi se scoală la cântatul cocoşului. Trezirea trebuie să fie dimineaţa, nu la ora 10:00. Dacă ne-am trezit la 9:00 sau la 10:00, sigur suntem obosiţi.
A doua „poruncă”: Aerul curat, sănătate pentru creier
Al doilea lucru – nu mergem direct sa mâncam să deschidem chemarea frigiderului. Să ieşim afară, să respirăm aer curat! Aerul ăsta se duce nu în plamâni cum crede toată lumea, ci exact în creier. Se deschid toate ferestrele ca să iasă toate duhurile rele.
A treia „poruncă”: Te mişti, deci exişti
După ce s-au deschis ferestrele şi începe creierul să funcţioneze, facem următorul pas: facem câţiva paşi. De ce facem paşi? Nu că aşa spune Guvernul, ci că punem circulaţia, inima, care imediat ne ajută şi mergând, am făcut motilitate. Te mişti şi exişti, a spus un japonez.
A patra „poruncă”: Ziua bună se cunoaşte după duşul de dimineaţă
După, ne întoarcem şi există această igienă şi toaletă perfectă a organismului în care aruncăm toate elementele toxice din noi pentru că mişcările pe care le facem dimineaţa la duş sunt chiar mişcările din yoga, dar noi nu mai ştim lucrul acesta.
A cincea „poruncă”: Micul dejun, luat în linişte
După aceea se mănâncă. Masa trebuie să fie liniştită, fără telefoane, fără o serie întreagă de bombardamente, fără o agitaţie în jurul mesei.
A şasea „poruncă”: Sănătatea din ceaşcă
Am ajuns la un element esenţial. Ceaiuri sau cafea. Este bine să se bea în genereal o ceaşcă încet, liniştit, şi ca plăcere şi ca digestie.
A şaptea „poruncă”: Zâmbet pentru o sănătate mai bună
Încă un secret, al 7-lea: zâmbetul. Cel mai bun prieten al omului, mai ales al creierului, nu este calculatorul, este zâmbetul. Modifici psihicul tău şi capacitatea ta funcţională, iar pentru cei din jur care probabil sunt încordaţi, relaxează totul!
A opta „poruncă”: Alimentele uşoare, ideale pentru masa de prânz
Alimentaţia la prânz – celula nervoasă nu doreşte multă mâncare la prânz. Dacă am mâncat ca şi căpcăunii, facem aşa o burtă mare şi cădem jos şi sângele tot se duce în burtă, iar aici sus nu mai rămâne nimic.
A noua „poruncă”: Masa de seară, cât mai uşoară
Masa de seară trebuie să fie cât mai uşoară posibilă fără o încărcare cu multe produse de carne şi grase şi fără o suprasolicitare că nu soliciţi numai creierul. Soliciţi pancreasul, soliciţi tubul digestiv, soliciţi inima, nu trebuie încărcare la nesfârşit pentru masa de seară. Din nefericire, un obicei extrem de prost – încărcare cu alcool seara, care nu duce în mod deosebit la ceva bun. De aici urmează o serie întreagă de afecţiuni.
A zecea „poruncă”: Somnul dulce mult aduce
Am ajuns la punctul cel mai important – somnul. Somnul de care ne batem joc cu toţii. Lumea a uitat: când trebuie să ne culcăm? Odată cu găinile. De ce? S-a dovedit pe o serie întreagă de aparate, electroencefalografie că cel mai bun somn este între ora 10:00 și 12:00 seara. Opriţi televizoarele, opriţi telefoanele, opriţi toate aceste lucruri şi odihniţi-vă! Ce credeţi că se întâmplă în organismul nostru? Este o curăţare a creierului. Partea superioară a creierului doarme, partea interioară este viaţa noastră vegetativă în care toate organele funcţionează şi ne curăţă cu ocazia asta creierul, întreg organismul se linişteşte şi a doua zi pornim de la capăt.

Puţină planificare n-ar strica | hoinaru.ro

Îi împărtășesc ideea. Sunt copaci care mai mult încurcă, ne strică buna dispoziție în loc să ne bine dispună. 

https://www.hoinaru.ro/2017/06/05/putina-planificare-n-ar-strica/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+hoinaru+%28hoinaru.ro+-+Un+blog+intr-un+pahar+cu+apa%29

Snoop Dogg a anuntat ca vine in Romania: „Le strig fanilor mei romani, tha boss dogg va veni in curand!”

Snoop Dogg 1

Rapperul american Snoop Dogg a adresat sambata, pe pagina sa de Facebook, un mesaj fanilor romani, anume ca va veni in Romania, anuntul acestuia aparand dupa ce in urma cu cateva zile, cantaretul a dat check-in pe pagina sa de Instagram in Bogata si nu in Bogota, Columbia, acolo unde se afla, de fapt.


Dupa ce a comis pe 14 martie o gafa amuzanta cu ocazia concertelor programate in Bogota, Columbia, dand din greseala, check-in in Bogata, Mures, rapperul american Snoop Dogg le-a transmis fanilor sai romani, prin intermediul paginii sale de pe reteaua de socializarea Facebook, ca va veni in curand in Romania. Anuntul rapperului a fost facut sambata, pe contul sau de Facebook.

i just steve harveyed my own chit hahahhaha ! shoutout to my romanian fans, tha boss dogg comn thru real soon !!! #visitbogata

Posted by Snoop Dogg on 18 Martie 2016

Desi totul a pornit de la o greseala, se pare ca Snoop Dogg a fost impresionat de numarul mare al fanilor romani care s-au grabit sa ii transmita mesaje de apreciere, pentru a reveni in Romania, unde a mai fost prezent, in 2008, cu ocazia unui concert. „Le strig fanilor mei romani, «tha boss dogg» va veni in curand !!! #‎visitbogata”, a scris rapperul american.

Artistul a postat, pe 14 martie, o fotografie pe Instagram si, pentru a-si anunta fanii ca a ajuns in Columbia, a vrut sa dea check-in in Bogota. Din greseala, insa, Snoop Dogg a dat check-in in Bogata, Mures, o comuna cu 2.018 locuitori, conform recensamantului din 2011.

Dupa cum era de asteptat, fanii artistului au inceput sa-l ironizeze pe acesta, pe motiv ca a incurcat Bogota, Columbia cu Bogota, Targu Mures: „uita-te la locatie :)))”, au inceput sa scrie romanii pe Instagram imediat dupa postarea lui Snoop Dog. Nu se stie daca artistul a priceput ca a facut o greseala, „Fain la Mures, ha?!”, „Bogota trebuia sa fie :))” dar cert este ca ardesenii i-au spus si ceva pe limba lui: „We love you Snoop! sau „Hello from Borsa!”

Dupa ce rapper-ul Snoop Dogg a comis o gafa amuzanta atunci cand a incurcat locul unuia dintre concertele sale din Bogota, Columbia cu Bogata din Romania, comuna din Mures a profitat de ocazia de a-si face reclama. Acum, comuna are si un stie de prezentare care poate fi accesat la adresa http://www.visitbogata.com.

Calvin Cordozar Broadus Jr, nascut pe 20 octombrie 1971, cunoscut dupa numele de scena Snoop Doggy Dogg si Snoop Dogg, in a carui discografie se regasesc albume precum „Tha Doggfather” si „Malice N Wonderland”, si-a inceput cariera de rapper la inceputul anilor ’90, dar s-a implicat si in actorie, jucand in noua versiune a filmului „Starsky si Hutch” (2004). Din 1993, cand a devenit celebru, Snoop Dogg a vandut aproape 20 de milioane de albume in Statele Unite. Printre hiturile sale se numara „Who Am I (What’s My Name)?”, „Gin and Juice”, „Groupie Luv”, „From tha Chuuuch to da Palace”, „Beautiful”, „Drop It Like It’s Hot”, „That’s That Shit” etc. Cel mai recent album lansat de Snoop Lion este „Reincarnated”, aparut pe piata in aprilie 2013.
In septembrie 2008, Snoop Dogg a sustinut un concert la Arenele Romane din Bucuresti.

 

http://www.wall-street.ro/articol/Social/196179/snoop-dogg-a-anuntat-ca-vine-in-romania.html

%d blogeri au apreciat asta: