Beneficiile nestiute ale porumbului fiert, despre care se crede gresit ca ingrasa

http://sanatate.acasa.ro/dieta-nutritie-4/beneficiile-nestiute-ale-porumbului-fiert-despre-care-se-crede-gresit-ca-ingrasa-214607.html?utm_source=webpush&utm_medium=porumb-fiert-beneficii&utm_campaign=sanatate

10 lucruri zilnice care vă țin sănătoși

​Pe lângă alimentaţie sănătoasă şi mişcare, mai este nevoie şi de alte „ingrediente” pentru a putea trăi fericiţi şi sănătoşi până la adânci bătrâneţi. Odihna şi zâmbetul sunt doar două dintre ele. Reputatul neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea face chiar acum un „decalog” al unei zile sănătoase.

Prima „poruncă”: Cine se trezeşte de dimineaţă, sănătos ajunge
Prof.dr. Alexandru Ciurea, medic neurochirurg: Prima poruncă este să ne trezim cât mai de dimineaţă! În popor ţăranul se culcă o dată cu găinile şi se scoală la cântatul cocoşului. Trezirea trebuie să fie dimineaţa, nu la ora 10:00. Dacă ne-am trezit la 9:00 sau la 10:00, sigur suntem obosiţi.
A doua „poruncă”: Aerul curat, sănătate pentru creier
Al doilea lucru – nu mergem direct sa mâncam să deschidem chemarea frigiderului. Să ieşim afară, să respirăm aer curat! Aerul ăsta se duce nu în plamâni cum crede toată lumea, ci exact în creier. Se deschid toate ferestrele ca să iasă toate duhurile rele.
A treia „poruncă”: Te mişti, deci exişti
După ce s-au deschis ferestrele şi începe creierul să funcţioneze, facem următorul pas: facem câţiva paşi. De ce facem paşi? Nu că aşa spune Guvernul, ci că punem circulaţia, inima, care imediat ne ajută şi mergând, am făcut motilitate. Te mişti şi exişti, a spus un japonez.
A patra „poruncă”: Ziua bună se cunoaşte după duşul de dimineaţă
După, ne întoarcem şi există această igienă şi toaletă perfectă a organismului în care aruncăm toate elementele toxice din noi pentru că mişcările pe care le facem dimineaţa la duş sunt chiar mişcările din yoga, dar noi nu mai ştim lucrul acesta.
A cincea „poruncă”: Micul dejun, luat în linişte
După aceea se mănâncă. Masa trebuie să fie liniştită, fără telefoane, fără o serie întreagă de bombardamente, fără o agitaţie în jurul mesei.
A şasea „poruncă”: Sănătatea din ceaşcă
Am ajuns la un element esenţial. Ceaiuri sau cafea. Este bine să se bea în genereal o ceaşcă încet, liniştit, şi ca plăcere şi ca digestie.
A şaptea „poruncă”: Zâmbet pentru o sănătate mai bună
Încă un secret, al 7-lea: zâmbetul. Cel mai bun prieten al omului, mai ales al creierului, nu este calculatorul, este zâmbetul. Modifici psihicul tău şi capacitatea ta funcţională, iar pentru cei din jur care probabil sunt încordaţi, relaxează totul!
A opta „poruncă”: Alimentele uşoare, ideale pentru masa de prânz
Alimentaţia la prânz – celula nervoasă nu doreşte multă mâncare la prânz. Dacă am mâncat ca şi căpcăunii, facem aşa o burtă mare şi cădem jos şi sângele tot se duce în burtă, iar aici sus nu mai rămâne nimic.
A noua „poruncă”: Masa de seară, cât mai uşoară
Masa de seară trebuie să fie cât mai uşoară posibilă fără o încărcare cu multe produse de carne şi grase şi fără o suprasolicitare că nu soliciţi numai creierul. Soliciţi pancreasul, soliciţi tubul digestiv, soliciţi inima, nu trebuie încărcare la nesfârşit pentru masa de seară. Din nefericire, un obicei extrem de prost – încărcare cu alcool seara, care nu duce în mod deosebit la ceva bun. De aici urmează o serie întreagă de afecţiuni.
A zecea „poruncă”: Somnul dulce mult aduce
Am ajuns la punctul cel mai important – somnul. Somnul de care ne batem joc cu toţii. Lumea a uitat: când trebuie să ne culcăm? Odată cu găinile. De ce? S-a dovedit pe o serie întreagă de aparate, electroencefalografie că cel mai bun somn este între ora 10:00 și 12:00 seara. Opriţi televizoarele, opriţi telefoanele, opriţi toate aceste lucruri şi odihniţi-vă! Ce credeţi că se întâmplă în organismul nostru? Este o curăţare a creierului. Partea superioară a creierului doarme, partea interioară este viaţa noastră vegetativă în care toate organele funcţionează şi ne curăţă cu ocazia asta creierul, întreg organismul se linişteşte şi a doua zi pornim de la capăt.

Ruleta Americană!

Una peste alta, simt ca e timpul sa inchei. Numele meu este Munteanu Vlad si sunt artist, traind intr o legatura stransa cu copilul din mine. Copilul cel sincer care nu constientizeaza conceptul de timpul, cel pe care nu l poti minti, cel care iti spune in fata ce simte.

​Ruleta Americana

==============
Buna ziua. Numele meu este Vlad Munteanu, nu am jucat fotbal la Dinamo si mult mai multa lume ma cunoaste sub pseudonimul de DOC. Rapper. De mult. De zglobiu copilandru.
Hai sa incepem de acolo, din copilarie. Freud zicea ca asa ar trebui sa facem pentru a ne intelege mai bine. M am nascut in iarna lui 1980 in Bucuresti si am fost lasat, ca multii altii si atunci si acum si in viitor – pe mainile bunicilor. Nimic mai potrivit, daca ma intrebati pe mine, avand in vedere ca la aproximativ 2 ani ai mei parintii mi au divortat. nu cred ca am fost un prunc prea cumintel, ma gandesc. Bunicii mei sunt, la origini, tarani. Din aceia care scot vaca la pascut, ies la cosit otava cand trece de genunchi, bat prunul din curte cand e impovarat… Intelegi voi. Tarani.
Doar ca lui bunica miu nu i s a parut c ar fi doar atat de viata dansului. A mers la scoala, apoi la facultate. Bunica n a dus mai mult decat liceul. Cu chiu cu vai si palmele batatorite amandoi au ajuns intr un final in Bucuresti si sistemul i a repartizat la PECO. Varful industriei petroliere romane. Fiind un muncitor in adevaratul sens al cuvantului, bunicul a ajuns in timp si a ramas pana la pensionare seful directiei de proiectare a intreprinderii. De la vaca. nu intelegeam eu pe atunci ce implica sau ce reprezinta asta. ACum, privind in urma, mi se pare cel putin inspirational. Multumesc.
Am absolvit probabil cel mai bun liceu din Capitala in 1999, iesind de acolo pregatit sa fiu un IT-ist in toata regula, insa Ai mei m au vazut inginer, neintelegand probabil potentialul crescand al domeniul. Am incercat si eu sa ma vad asa vreo 3 ani la Politehnica si apoi la Constructii, dupa care am renuntat, in ciuda opozitiei familiale. Am constientizat ca sunt prea boem si prea dependent de contactul interuman pentru a mi trai viata in fata unui CRT. Ca asa erau monitoarele pe atunci. Aveau tub catodic. 20 kg bucata.
 Daca pot sa subliniez ceva legat de cei 14 ani de acasa e ca iubirea bunicilor mei vis a vis de copii nu s a cuantificat in imbratisari si declaratii fatise de iubire. Nu. Nu stiu altii cum au crescut, dar facand backtracking, pare ca am rasarit intr o familie de militari. Tot ce pot sa spun e ca mi s au creat toate conditiile pentru a deveni un cetatean de vaza al societatii. Dar nu mi au zis ca ma iubesc. Ei credeau probabil ca o pot simti din actiunile lor.
Cred ca d aia am avut din totdeauna o foame neostoita de trairi. Am vrut, vreau si voi vrea sa simt. Orice. Cum o vad eu, ca si copii suntem ghidati predominant de sentimente, de instinct. In timp, odata cu acumularea de experiente, date si cunostinte, creierul isi face locul in ecuatie. Incepem sa judecam ce facem, sa ne gandim actiunile, fie in prealabil fie in timpul acestora. Nimic mai ok. Din pacate creierul si sufletul sunt ca Soarele si Luna. nu prea au loc impreuna pe cerul existentei noastre.
mergem inainte. in clipa in care iubita mea din timpul facultatii s a decis sa devina crupier si studia acasa, mi am bagat nasul,       am simtit ca mi prea place, si …vreau si eu!. Am absolvit cursurile unui casino din Bucuresti si…la munca! banuiesc ca ati vazut cel putin in flime cam ce se intampla intr un casino. Usor nu este, va spun, pentru angajati, in Romania cel putin. Necesita tarie de caracter, o minte matematica ghidusa si mult foarte mult PR, indiferent de starea ta de spirit. Poate suna ciudat, dar nu am vazut niciodata meseria pe care am practicat o timp de 10 ani drept munca. Nu. Pentru mine era o joaca. O joaca pentru care eram platit bine la mijlocul si sfarsitul lunii. Ce copil eram!
si  Dumnezeu stie ca sefilor mei le a placut cum ma jucam. M au avansat rapid, trecand de la crupier la supervisor, profesor si intr un final pitboss. Adica cel care invarte locul pe degete. Doar managerul si patronul erau mai sus. Probabil de acolo imi vine asa costumul.
Nu e locul pentru a intra in detalii, dar ma puteti crede pe cuvant cand va spun ca am trait situatii incredibile. Am linisitit interlopi gata sa mi loveasca crupierul pentru 2 lei, am admirat imperturbabili oameni de afaceri pierzand sume considerabile intr o liniste antinomica scandalului celor dintai , am cunoscut persoane cel putin interesante  pe care inca incerca sa le uit, am fost agresat, am agresat verbal la randul meu. Am experimentat frica, mandria, nervul muncitoresc, iubirea, tradarea, drogurile, sexul in sanul acestui pestrit caleidoscop uman cu o singura regula: banii fac ruleta sa se invarta. Ruleta Americana. O stiti, chiar daca doar de la TV. Si daca n o stiti n ati pierdut nimic. V ati prins? Ruleta americana are numere de la 0 la 36. Sa tinem asta minte.
Casino ul m a invatat pro bono psihologia umana. mi a aratat cum se modifica omul in preajma falimentului sau a castigului mult ravnit. Una peste alta, am ajuns sa simt si sa citesc si oamenii. Si mai mult decat atat, sa nu acord atata importanta banilor, avand in vedere ca se observa cu ochiul liber cam ce cauzeaza. Ce copil eram!
Nu sunt un nostalgic. Gasesc ca a elogia cat de bine era inainte denota reuntarea sau drumul spre aceasta. Iubesc prezentul fiindca e viitorul meu de ieri. Dar pentru a scrie asta a trebuit sa ma uit la minele meu cel din trecut. Si stiti ce? Cand am inchis ochii si am ajuns acolo flashbackurile vizuale au palit subit in favoarea sentimentelor pe care mi le au trezit respectivele instantanee. E maxim de placut. Un fel de Carla s Dreams. Alta gluma. Fiti atenti.
Am lasat casino ul in 2010, odata cu lansarea primului meu album solo. Acum stiu ca suna ca si cum am semnat cu Warner Music, am fost platit un milion de euro si de…era normal sa l las. Nimic mai departe de adevar. Poate PSD-ul. De fapt am lansat albumul independent, feedbackul a fost superlativul lui excelent si …am simtit o. Trebuie sa fac doar asta. Nu mai vreau cu doua picioare in doua barci. Nu o sa ajung la 50 de ani, ruinat psihic si fizic de atatea nopti pierdute si nervi intinsi la maxim si sa ma gandesc ce ar fi fost daca….? Asta fiindca fac muzica de la 17 ani. A inceput ca o joaca si lumii i a placut mult cum ne jucam noi. Da, noi, fiindca am echipa. Mereu am avut, inca de cand jucam baschet profesionist la club sau fotbal in curtea scolii. Mereu am preferat o pasa decat sa ma dau peste cap sa inscriu eu. Am langa mine si acum aceiasi oameni cu care am facut primele piese in 1998. Aceiasi oameni care veneau sa ma vada mai des decat iubita mea cand lucram in Sinaia, devenit indezirabil in casino urile bucurestene dupa accese de personalitate puternica, ca sa fiu dragut.
vreau sa cred ca Sunt aici pe scena aceasta fiindca ma iubeste lumea. Si lumea ma iubeste deoarace sunt sincer cu ea si dansa o simte. Sunt brutal de franc uneori. nu mi face bine, mi am facut si o sa mi mai fac dusmani din aceasta cauza, dar n am ce sa fac. TREBUIE sa zic ce simt. Daca nu zic, am impresia ca ma sufoc. Plus ca virgula ca si artist mi se pare ca esti obligat sa faci asta. Esti dator lumii sa fii sincer. Cineva poate spune, „ok, ok, inteleg, dar nu ti poti folosi si tu creierul pentru a fi diplomat?”. Nu. Nu pot. A fi artist necesita o conexiune wireless cu Marele Server Universal, ca sa i dam un nume. O conexiune de la care, daca esti pe bune, nu te rupi niciodata, fiindca nu e cu abonament. E pe viata.
Nu ma consider un om foarte serios, contrar costumului pe care il port astazi. Sunt biciclist impatimit, nu am carnet de conducere si Imi place muuult sa ma joc. cand spun asta ma refer la jocuri video, boardgames, baschet, fotbal, tenis de masa, scrisul de versuri. O sa para ciudat, dar eu nu simt ca mi scriu piesele. Simt ca ele sunt deja scrise acolo sus in matrice, iar eu, conectandu ma la dansa, doar le transcriu. Cred ca ce simt eu s a mai simtit si si a lasat amprenta trairii in noi cei ce am fost, cei ce suntem si in cei ce vom veni. Eu cred ca sunt tu, tu cred ca esti ea si noi suntem toti unul sau cel putin asa ar trebui sa fie. Suna hipioto irealist, dar asa o vad eu. Mi se pare ca toate limbile pamantului, religiile, granitele, emfatizarea culorii pielii si nationalismul fervent ne trag in jos ca si specie. De multe ori stau si ma uit la tot materialul care ne inconjoara si pe care il sustinem si ma intreb daca asta era drumul pe care trebuia sa l urmam, avand in vedere ca tot ce ne face fericiti e de fapt iubirea dtata sau primita. Mi se pare ca Am mers pe drumul creierului. Ce ar fi fost daca am fi luat o toti, dar toti,  pe calea sufletului si a spiritualitatii? Vedeti voi, eu cred ca noi oamenii putem mult mai mult de atata, dar nu in sensul acesta pe care il urmam doar pentru ca ne nastem de a lungul lui. Acum o sa va rog sa nu ma intrebati care e celalalta alternativa, cum sa facem, ne trimiti un PDF cu date etc. Nu. Nu stiu cum. Cred ca o s o simtim toti la un moment T 0, fiindca alternativa pe care o intrevad nu presupune prea mult creier ci spirit. Vibratie generala in aceeasi frecventa. Unitate pana la confundare. Un tel comun pe care sa nu poti pune mana. Ce copil sunt!
De fapt aici am vrut sa ajung. In marea majoritate a timpului meu sunt un copil care bate vertiginos in 40 de ani. Multi ar zice „ok, barbatii se maturizeaza mai greu, dar …copil la 40 de ani?!?!”. Stati linistiti, o sa l fac mai repede. Vreau sa ma joc si cu el. N o sa fie nevoie de al doilea, deja e aici. Sunt teoretic casatorit cu o femeie care ma cunoaste in amanunt si ma sustine indiferent de ce aleg sa fac fiindca stie ca fac ce simt si ce simti e mereu real. Nu e conditionat de nimic ce tine de cotidian. Nu mi pasa de realitate, de prea multe ori. Nu o diger. Mi se pare ca tot ce facem e sa avem impresia ca ne trebuie mai mult si mai mult material pentru a fi fericiti. Ne hranim ego ul cu lucruri si parca ne individualizam din ce in ce mai mult pe cand, in opinia mea,  ar trebui sa constientizam sulfeteste, ca sa zic asa, ca ar trebui sa fim uniti.  Fiindca Eu cred ca sunt tu, tu cred ca esti ea si noi suntem toti unul sau cel putin asa ar trebui sa fie.
Pai hai sa stam toti laolalta sa simtim, boss, miliarde de oameni, nu? Pai daca stam sa simtim atata ce mancam? Cine produce? In alternativa mea de evolutie a omenirii mancarea e overrated. Inca o data reinterez ideea cum ca ne nastem intr un sistem si, fie ca ne place, fie ca nu, trebuie sa ne integram. Crestem focusati pe noi insine, cum am crescut si eu, nu pe noi, pronume personal la persoana I plural. In sistemul actual, sper exemplu, animalele de carne sunt crescute fortat pentru a sustine nevoia de hrana. In sistemul meu asa ceva n ar fi existat si nici nu cred ca as fi mancat carne. In sistemul meu nu cred ca ar fi primat gustul. Ca de aia mancam toate rahaturile, ca papilele noastre canta Oda Bucuriei cand se intampla. Hmm ce bun!
In sistemul meu n ar exista nici bani. Copilul acesta va spune cu mana pe inima ca ii considera unul dintre cele mai mari neajunsuri are omenirii. Creaza ierarhii false, ierarhii care in lumea mea s ar crea de la sine, pe considerente spirituale si naturale. Dau putere unor oameni care i au facut cu creierul, dar creierul nu este ca si sufletul, intotdeauna bun. Creierul poate sa fie si rau, chiar Demonic. deseori neinduplecat, in functie de ce urmareste. El si ego ul nostru merg mana in mana. Indisolubil legate, Al doilea se hraneste cu pofta din primul de a lungul si de a latul vietii noastre.
Cand stau arareori si gandesc conspirationist cum zice nevasta mea am impresia ca cineva nu vrea sa realizam de ce suntem capabili de fapt, toti laolalta si ne administreaza toate aceste medicamente placebo sub forma de lucruri pentru a preveni Trezirea. Si io si voi si Dumnezeu stie ca functioneaza si va mai merge ceva vreme. Doar ca eu, unul, nu cred ca va functiona la infinit. Supraproductia necesita supraconsum, ca sa supraconsumi trebuie sa supramuncesti pentru a fii supraplatit. Populatia lumii e intr o crestere alarmanta, pe cand planeta Pamant nu pare sa se extinda, exceptand poate suprafata ocupata de ape. Kevin Costner. Asta pe langa ca eu nu cred ca a fost cineva pe Luna, ca vorba aia, de ce nu s au  mai dus, deci ipoteza colonizarii unei alte planete imi pare inca un vis frumos.
Una peste alta, simt ca e timpul sa inchei. Numele meu este Munteanu Vlad si sunt artist, traind intr o legatura stransa cu copilul din mine. Copilul cel sincer care nu constientizeaza conceptul de timpul, cel pe care nu l poti minti, cel care iti spune in fata ce simte. El ma ajuta sa fiu genul de artist ce se vede dator lumii in a i da sentiment ca si hrana. si cand ma intreaba cineva: Cati ani ai? ii raspund Ruleta Americana. Instant sunt intrebat cum adica? Pai asa e varsta mea ca ruleta americana. In functie de spin ul pe care mi l dau instantele vietii am undeva intre 0 si 36. Va multumesc.
Eu @ TEDxCalea Domneasca, Galati.