Astăzi învățam ce este Taxidermie.

Se referă la arta și meșteșugul împăierii.

Taxidermia (din greacă pentru „aranjament al pielii”), cunoscută în română sub termenul deîmpăiere, este meșteșugul și arta prelucrării, respectiv a re-producerii animalelor în scopul prezentării publice sau particulare, așa cum ar fi în muzeele de științe naturale sau sub forma de trofee de vânătoare. Taxidermia poate fi aplicată la toate speciile de animale, inclusiv la oameni. Metodele aplicate de taxidermiști au fost considerabil îmbunătățite în secolul trecutamplificând calitatea produselor finale. După curățarea tuturor organelor interne și a fluidelor corpului, dintre care sângele este esențial, respectiv îndepărtarea ochilor, conservarea restului corpului animal se face cu substanțe și tehnici corespunzătoare. Taxidermiștii pot practica profesional, pentru muzee sau scopuri științifice, sau pentruvânători și pescari, ori în calitate de amatori, ca hobby. Pentru practicarea taxidermiei o persoană trebuie să fie extrem de familiară cuanatomia, disecția, sculptura, pictura și prelucrarea pieilor.

Rogue taxidermy

Rogue taxidermy, într-o traducere aproximativă în spiritul limbii române, taxidermie poznașă, este o varietate neștiințifică a taxidermiei care se ocupă cu crearea unor animale împăiate care nu există în realitate, așa cum ar fi „realizarea” unor animale imaginare sau prezente în bestiare din diferite timpuri și epoci.

Taxidermie antropomorfică

Taxidermia antropomorfică este o varietate ne-științifică a taxidermiei în care animale împăiate sunt îmbrăcate în haine umane și / sau sunt prezentate ca și când ar fi angajate în activități specifice oamenilor. Acest „stil taxidermic” a fost foarte adesea folosit în Anglia și alte părții ale vestului european în perioadele victoriene și eduardiene, dar se pot întâlni până astăzi. Varietatea taxidermiei antropomorfice a fost popularizată deHerman Ploucquet, taxidermist din Stuttgart,Germania, când acesta a expus public laMarea Expoziţie din 1851, ținută la Londra, cunoscută și sub numele de Crystal Palace.

Synevovet – totul despre animalele de companie: Vazul cainilor – ce vad mai exact cainii?

” Percepția unui câine față de mișcare este atât de bună încât acesta poate vedea un obiect în mișcare de la peste 1 km distanță. „

http://synevo-vet.blogspot.ro/2015/07/vazul-cainilor-ce-vad-mai-exact-cainii.html?m=1